(post refacut - reinspirat si rescris, dupa niste recente schimburi de idei... )
Avem si folosim expresii atat de puternic inradacinate, incat nu le mai observam absurdul! Si sunt absurde, rau de tot.
Sau – ma rog! – bine de tot!
Si daca ar fi doar atat, inca nu ar fi mare lucru. Ar fi de ras, nu de plans. Dar aceste vorbe au si o incarcatura de negativitate, ce se duce si se ancoreaza zdravan in subconstient, ori de cate ori le folosim...
Hai, sa vedem...
Cateodata ne bate un gand sa ... (Hopa! Ne bate? Cum? Cu parul, cu pumnii? Si cat de tare ne doare??)
Dar nu doar gandul... mai este si soarele care ne bate... Ba uneori, chiar si in cap! (Ca de mangaiat , te mangaie doar primavara si – hai, bine! – poate si toamna, printre nori. Dar vara... parca il si vad pe domnul Soare, cu lant gros de gat si ochelari de soare, desigur, cum ne lasa cu vanatai, coaste rupte si capul spart!)
Te doare capul, ce faza tare! (Vedeti de unde au rasarit prin lume atatea migrene? Cum vezi o faza tare – hop! – ti-a si sarit una in cap.)
Ce sa ne mai controlam ce spunem si sa ne mai gandim si la reformulari... Ca doar avem atatea pe cap, de nu ne mai vedem capul, de treaba! (Oare poti ajunge si la oftalmolog, din cauza asta?)
Sa nu spuneti apoi ca deja nu ma vedeti prea bine, de cate am avut de spus! (Imi place rau de tot poanta asta, din urma!)
Ca, uite asa, am eu o boala, sa spun lucrurilor pe nume. (Si nu e singura... )
De exemplu, am vazut recent un bebelush superb. Era mortal, zau! (Hei, dar nici chiar asa... sa te omoare numai ca te uiti la el...)
Desi, poate de aceea, din instinct de conservare si cu gandul ca atacul e cea mai buna aparare, cate o trecatoare se oprea o secunda, il privea si zicea: Manca-te-ar mama de copil frumos ce esti! (Brrrrrr! Asta probabil ca vine din ancestralul canibalistic al omenirii! Chiar daca vrea sa exprime un sentiment frumos, de admiratie, plus extaz felii sau uns pe paine, ori la cuptor cu verdeata si mar in gura.)
Dar de asta ce ziceti: Te mananc de viu! (Asta da, furie la max.)
Dar dincolo de poftele proprii si personale, sa ne atintim o clipa atentia si la cei pofticiosi sa ne devoreze macar si... selectiv. Mi-a mancat ficatii (Noroc ca se regenereaza celula hepatica!), sau: Imi mananca zilele, mai spunem sau mai auzim...(Si uite asa, ni se tooot scurteaza zilele, fara sa stim de ce...)
Nu ma prea omor eu mult (Doar putin?) cu astfel de analize, dar n-ar strica sa aruncam o privire (Departe, sa nu o mai gasim!) asupra unor cuvinte si expresii, pe care le folosim atat de des.
OK, poate ca nu este cazul sa ma iau atat de in serios si sa cred chiar tot ce am zis aici.
Dar daca...
Daca tot felul de astfel de expresii si cuvinte – si sunt cu mult mai multe decat am ales eu sa reproduc acum – deci, daca toate acestea chiar ne influenteaza viata, in mod inconstient? Daca dincolo de cat ne credem pe noi insine, de fapt chiar suntem si traim ceea ce spunem?
