Anti nu. Sau cum ne interzicem, unii pe altii.

(dintr-o serie noua: tips)

O fraza, o propozitie, o intrebare care incepe cu „nu”, te interzice. In toate sensurile.

Exemplu. „Nu iti este dor sa reintri in presa?” Intrebarea asta, care mi s-a pus destul de des in ultimii vreo 10 ani, incepe cu NU! Intrebarea este mai curand retorica, iar raspunsul inclus. La pachet, cu intrebarea. Cei care intreaba, stiu raspunsul. Este la randul lui cuprins intr-un sir de alte intrebari. Adica: “Tu ce mama dracu’ mai faci? Ai disparut? Ma uit la tine acu’, daca tot ne-am intalnit si nu-mi vine a crede. Chiar mai existi? Da, stiu, poate te-ai intoarce tu in presa da’ nu o vei face. Si ce daca ti-ar fi dor? Ciudat… dar de fapt cu ce te mai ocupi? (Nu ca m-ar interesa, dar asa se face, sa intreb…)”

E greu sa raspunzi la o intrebare pur retorica. La una pentru care raspunsul este atat de cunoscut celui care o pune, ca nici macar nu mai merita sa fie formulat. La o intrebare care incepe cu un „nu” atat de convins. O intrebare retorica este prin ea insasi de neclintit.

Ma simt uneori tentat sa ma lansez intr-o dizertatie, care sa explice ca: si acum ma simt bine, mai scriu, dar altfel, cand pentru mine, cand pentru clienti, ba un continut de web, ba un comunicat sau profil de companie, ba un post pe blog, important este sa fiu multumit de ceea ce fac.

Si apoi, daca tac, observ ca interlocutorul nici macar nu s-a prins. N-a inteles ca de fapt am tacut. Pentru ca de mult nu ma mai asculta. Raspunsul il “stia” si nu avea sens sa piarda timpul si sa-si oboseasca neuronii ascultand, macar pasiv daca nu si activ.

Imi dau seama ca intrebarea ar fi avut o nuanta diferita, daca pur si simplu ar fi fost taiat acel „nu”. Cu totul altfel ar fi sunat: „Iti este dor sa reintri in presa?”. Cine vrea cu adevarat sa comunice si nu doar sa-si intareasca propriile convingeri, acela care doreste sa obtina un raspuns si sa inchege un dialog, sa afle si ce crede, ce gandeste altul, acela va pune cat mai putine intrebari retorice. Va construi fraze in care de la (bun) inceput vor lipsi cele doua litere: „nu”.

Da, ar fi trebuit sa ma prind de la inceput. Ca un „nu” atat de bine proptit la inceput de fraza este mai mult decat o negare. Este acea afirmare a propriei persoane, a propriilor convingeri, care ii interzice pe ceilalti, doar ca sa isi reclame propria identitate. Altfel spus:

Nu-i asa, ca asa este?

Yahooooo! Vine Google! Si asta nu e tot... Iese Romania de la reanimare?

Vestea a explodat din senin. Nimic nu transpirase inainte. Stirea ca gigantul american Google vine in Romania i-a lasat cu gura ca la dintzar pe fanii netului, desi pare ca a fost mai putin observata de catre analistii politico-economici.

Dupa explozia pe romaneste a bombei Google, doar cativa “initiati” si-au amintit ca parca si Yahoo ar avea unele ganduri de localizare in globalizarea sa, pregatindu-se sa lanseze un site in romana.

Astea da, stiri! Dar prinse intr-o privire mai larga, sunt si mai si! Gigantul Intel isi deschide si el zilele astea un centru de dezvoltare software, primul din Romania. Cu putina vreme in urma si Adobe anunta ca face angajari in Bucuresti, locul de unde birourile sale fac numai dezvoltare, unde creatia nu inseamna si vanzari. Mari companii americane care deja au anuntat ca lasa mult in urma criza, cu cifre de afaceri de zeci de procente pe plus, isi umfla muschii si pasesc decise, in Romania, fara sa le pese de legea educatiei, de majoritatea toxica, de amenintarile instabilitatilor fiscale, de bancile care se clatina si fac lobby la FMI pentru un OUG 50 prea localizat  pentru ele. Si nici de multe altele, la fel.

Intre timp, mai multi top-sefi romani de multinationale sunt relocati de buna voie ori se retrag pentru “alte proiecte”, cu totii ca la un semnal, ca sa lase locul unor expertzi expatzi. Privite aceste vesti, in ansamblu, poti sa ai impresia ca deja investitorii straini s-au re-adunat pe la granitele noastre, gata de o noua invazie spre o piata care va fi externalizata, desi acuma stim cu totii ca se afla inca la reanimare.

In ansamblu, se zareste o incordare a muschilor, de pregatire de start. Si in Romania, desi iesirea din criza care a fost bine semnalata prin lume inca este contestata de catre analistii nostri mai sceptici. Optimismul pentru un viitor mai roz si pe meleagurile mioritice, manifestat de catre unii dintre conducatori, pare insa ca este inca neobservat, pe cei mai multi romani apasandu-i temeinic necazurile zilei de azi ce pare ca nu se mai sfarseste.

Daca va fi mai bine de la anu’ si la vara cald, politicienii guvernanti nu vor avea insa nicio alta vina decat aceea ca au rezistat pe saune, asteptand ca Romania sa aiba din nou sansa de a fi tarata afara din criza de catre straini.

Daca nu se lasa dati jos inca o vreme, macar pana la primavara, s-ar putea sa si culeaga roadele rezistentei lor. Vor putea zice: am depasit criza.

De fapt, criza pare ca ii depaseste (si) pe ei.