24.02.2011

Sa muncim mai mult! Si tot degeaba.

Motto:
„Şi-am rămas în turnul gotic
Domn pe-ntinsele imperii
Ale negrului haotic.”
(Ion Minulescu – Romanta cheii)
Exceptionala idee! Sa muncim mai mult! Cum pentru ce? Ca sa ne „scoatem”... Unde? Da’ ce, parca asta mai conteaza?
O femeie de exceptie, cu multiple calitati, o prietena pe care odinioara o poreclisem „furnicuta” (sa mai zic si de ce?) a stat anul trecut ”pe bara”, timp de peste 6 luni. Nimeni nu a avut nevoie de ceea ce stie si ceea ce poate ea. A somat, desi a cautat aproape cu disperare locul in care sa poata munci in draci, si nu doar „mai mult”, ca ea oricum face asta doar la superlativ.
In urma cu muuulti ani, pe cand exista o companie in plina expansiune, pe nume Daewoo, am fost si eu invitat la o serie de evenimente, la Seul. Imi amintesc ca in ziua in care am avut ocazia sa ascultam cuvintele inaltatoare ale presedintelui companiei, Kim Woo-Choong, dupa conferinta de presa ne-am imbarcat in autocare, ca sa ne reintoarcem la Hotel.
In chip de insotitor la autocarul in care ma aflam era un tanar corean, de vreo 40 de ani (la ei toti par tineri), simpatic si zambitor pe sub ochelarii cu rama neagra, inginer si sef de sectie de productie la una din multele uzine ale companiei. A tinut sa ne spuna si el ceva, inainte sa lase soferul sa porneasca autocarul: „Va multumesc. Cred ca si pentru domniile voastre, ziaristii, cuvintele domnului presedinte Kim au fost la fel de pline de invataminte ca si pentru noi, angajatii sai! Sunt convins ca de acum veti sti cum puteti sa deveniti si voi bogati, ca domnul Kim!!” Si am plecat. Si nu glumea. Nicio secunda.
La Hotel, m-am apropiat de el. „Esti bogat?” – l-am intrebat eu. „Nu”, a zambit el. „Dar pana acum nu l-ai mai ascultat pe domnul Kim?” – „Ba da!” – „ Si atunci? De ce n-ai invatat de la el? – „Ba am invatat!” – „Dar nu esti bogat, inca. Ce faci ca se devii si tu, ca domnul Kim?” – „Trebuie sa muncesc mai mult!” – „Dar pana acum n-ai muncit?” – „Ba da, am muncit mult. Dar poate ca nu destul de mult.” – „Si daca, dupa cativa ani tot nu vei fi bogat?” – „Inseamna ca tot nu am muncit destul si va trebui sa muncesc si mai mult!”
Nu am mai apucat sa il intalnesc vreodata. As fi fost insa curios sa-l intreb, dupa ce Daewoo a dat faliment si a disparut, daca el a apucat sa munceasca destul de mult si este deja bogat.
De acord cu ideile inaltatoare despre munca, doar ea, singura care poate sa ne izbaveasca. Bun. Si mai departe?  Poti sa muncesti mai mult, sa produci mai mult, dar daca nu vinzi sau vinzi prost sau gestionezi fara cap banii pe care ii obtii dupa ce ai vandut... tot degeaba.
Muncesti mai mult, dar tot degeaba.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu